News: 50 shades of Grey!

 

50 shades of Grey! Nu m-am uitat la film pentru ca simt ca nu e genul care mi-ar placea (felicitari pentru promovare, totusi). In carte/ film, Grey este un tanar excentric, insa eu, ca arhitect stiu ca acest  "grey" e o culoare; o culoare extraordinara, eleganta, conservatoare, usor formala, calma si curata!

 

I: Ce culoare sa fie? 

R: Gri!

I: De care gri?

R: Nu stiu de unde sa incep!

 

La fel ca si la celelalte culori, exista multe tonuri, cu tente din alte nuante: griuri reci, griuri calde (da, exista!), griuri colorate (preferatele mele). Se mai spune totodata ca griul e noul beige.

Cum il alegem? In functie de concept, in functie de celelalte elemente care apar in amenajare, in definitiv in functie de preferinte.

Monoton ori plictisitor nu poate fi pentru ca daca vopseaua gri e prea anosta, se pot folosi texturi (vezi betonul aparent, gresiile, pietrele, materialele calde precum lemnul, tapiseriile, tapetul s.a.).

 

 

Mai mult decat atat, o schema usor de urmarit pentru un ambient perfect suna cam asa: gri rece, alaturi de gri cald, alaturi de un accent de culoare- de ce nu, gri colorat. Poti vopsi intreaga incapere intr-un gri agreat (indrazniti, pana la urma griul este o culoare neutra), iar pe un singur perete poti folosi ca accent un alt finisaj sau il poti personaliza cu o alta culoare.

Ce face si mai speciala aceasta culoare este faptul ca se asociaza usor cu stilul industrial, placut atat de arhitecti, designeri, cat si de beneficiari pentru orice fel de spatiu. Asadar, este o culoare la moda.

Unicele spatii in care nu as folosi aceasta culoare sunt cele dedicate copiilor; ei au nevoie mai degraba de influente creative, vesele, culori care sa ii provoace, sa ii incante, sa le dea energie. In rest, atat timp cat decizia este asumata, orice spatiu poate fi zugravit in nuante de gri, poate avea elemente din acelasi paletar.

 

Chiar si asa, cu toate argumentele, griul e prea rece? Dam drumul la caldura!